Mercedes-Benz România și EvoBus România vor fuziona

Mercedes-Benz România și EvoBus România vor fuziona
Publicat: 05/03/2014, 16:03
Actualizat: 29/07/2014, 20:50

Activitățile EvoBus din țara noastră vor fi transferate către Mercedes-Benz România, a anunțat, miercuri, producătorul german de automobile Daimler AG, care a explicat mișcarea drept o consolidare a afacerii din România.

„După finalizarea procedurilor legale, activitățile EvoBus vor fi trasferate către Mercedes-Benz România, acestea incluzând vânzarea de autobuze și autocare noi și second hand și operațiunile de retail. Toți angajații actuali ai EvoBus România vor continua să își desfășoare activitatea în cadrul Mercedes-Benz România. EvoBus România va înceta să existe ca entitate juridică distinctă”, se arată într-un comunicat al Daimler AG remis gândul.

După fuziune, activitățile se vor desfășura într-o structură combinată, sub aceeași conducere. Sediul EvoBus din București va fi menținut, iar echipele de vânzări și de service vor rămâne în aceeași locație.

„Fuziunea urmărește optimizarea structurii companiei noastre în România, prin eficientizarea potențialului și gruparea resurselor în cel mai bun mod”, a declarat, în comunicat, Boris Billich, CEO Mercedes-Benz România. El a adăugat că va continua extinderea rețelei de service-uri autorizate din afara Bucureștiului, pentru automobuzele Mercedes-Benz și Setra.

EvoBus România a fost fondată în 2006 în urma unei licitații organizate de Regia Autonomă de Transport București, deținută de Guvern, pentru achiziția de autobuze și servicii post-vânzare.

În 2013, Grupul Daimler AG a vândut 2,35 milioane de autovehicule și a avut 274.616 angajați, înregistrând venituri de 118 miliarde de euro.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate provizorii: Călin Georgescu vs. Elena Lasconi în turul II. Diferenţă de 2.742 voturi între...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?